Înscrie-te!

Soseaua Electronicii, nr. 48, Bucuresti

What Are You Looking For?

March 14, 2025

Începând din acest an Indian oprește producția modelului FTR 1200, lucru intuit, dar confirmat oficial de revistele de specialitate abia la sfârșitul lunii februarie. Cum să înțelegem mai bine această aparentă inconsecvență a Indian și la ce să ne așteptăm în viitorul apropiat?

Povestea Indian a reînceput în 2011 când „părintele” Polaris a cumpărat marca americană și a relansat-o pe piață. Inițial a relansat-o pe piața pe care o cunoștea, piața cruiserelor, înviind modele legendare precum Chief și Scout. În 2016 cei de la Indian, s-au gândit, și nu s-au gândit rău, să diversifice gama cu o motocicletă nouă. Proprietarii companiei au început prin a susține Flat Track-ul, o disciplină sportivă uitată, în care Indian a dominat competițiile în anii ’50. A urmat investiția într-un motor nou de curse, Scout 750, cu care, incredibil, piloții au reușit să replice succesul vechii companii în campionatul american. Zece ani la rând Indian a ocupat, neconstestat, podiumul American Flat Track. Succesul acesta a readus Flat Track-ul și în Europa, unde au apărut o multitudine de evenimente pentru amatori și câteva campionate locale în Anglia și Olanda. Cum o investiție mare în curse trebuie recuperată cumva, compania a decis lansarea unui model de stradă corespondent. Acesta a fost noul FTR 1200. După un prototip superb, prezentat în 2017, a urmat producția unei dezamăgiri din punct de vedere al design-ului și, deși aceasta este o opinie personală, cert este că vânzările nu au mers. Am mai scris despre FTR pe blogul nostru și, dacă vreți să citiți de ce cred că cei de la Indian au dat greș, faceți click aici.

Evenimentele în general, evenimentele sportive în special, ajută vânzările iar Indian a încercat să-și salveze FTR-ul de stradă introducându-l în cursele locale Super Hooligan, destinate motoarelor naked. În paralel Indian a introdus și gama cruiser într-o altă cursă rezultată din imaginația americană: King Of The Baggers. Super Hooligan n-a prins la public dar, surpinzător, cursa de Bagger-e da! Deși piața acestor motociclete masive, scumpe și greoaie, este în scădere constantă, King Of The Baggers a reușit să atragă atenția publicului prin spectacol și prin vechea rivalitate Harley-Indian. De unde spectacol? Motocicletele sunt lungi, greu de controlat chiar și de piloți profesioniști, iar o ieșire în decor și o explozie de carene te poate face să te ridici de pe scaun mai repede decât un lowside la motoGP. Atât de multă audiență a câștigat această cursă de mamuți încât King Of The Baggers are acum etape în Australia și Europa. Când ai spectacol ai și speranță în piață, când ai piață ai și speranță de viață. Indian se va concentra din nou pe cruisere, pe Challenger și Chieftain PowerPlus, gama cea mai scumpă a lor, îndreptându-se, cu coburii plini de speranță, spre viitor.

 

Text: Alex Cercel
Foto: Indian România